Sondaj IMAS: Maia Sandu pierde în turul doi alegerile în fața lui Igor Dodon

MyCollages (2)

Președintele Maia Sandu ar lua cele mai multe voturi la un eventual scrutin, care s-ar desfășura duminica viitoare. O arată datele sondajului ”Barometrul socio-politic – mai 2024”, prezentat astăzi de IMAS, la comanda Independent News din România.

Potrivit cercetării, pentru actuala șefă a statului ar vota 35 la sută din cetățeni, iar pentru Igor Dodon - 16 la sută.

Dacă în turul doi vor ajunge Maia Sandu și Igor Dodon – ipoteză împărtășită de 70 la sută dintre participanții la sondaj –, pentru cea dintâi ar opta 41,3 la sută, iar pentru oponentul său - 43,5 la sută dintre subiecții sondajului. Nouă la sută au declarat că nu ar merge la votare, iar șase la sută nu au avut un răspuns.

Sondajul a mai arătat că aproape două treimi din cetățeni nu cred că alegerile prezidențiale vor fi libere şi corecte.

În același timp, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare, 33,7 la sută ar vota pentru PAS, în timp ce BCS ar întruni 22,3 la sută, iar formațiunile politice afiliate lui Ilan Șor – 11,6 la sută.

 

Studiul a fost realizat până în 19 mai, pe un eșantion de 1.088 de oameni din 89 de localități. Marja de eroare este de trei la sută.

Citeşte şi..

Vezi toate