Socialiștii au sesizat Curtea Constituțională asupra modificării Legii cu privire la Guvern și Legii cu privire la administrarea și deetatizarea proprietății de stat
Socialiștii au sesizat Curtea Constituțională asupra modificărilor votate recent de PAS la Legea cu privire la Guvern și Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății de stat. Potrivit deputatului Vlad Batrîncea, amendamentele au fost propuse şi votate în condiții de lipsă totală a transparenței și contravin flagrant normelor constituționale.
„În primul rând, prin modificarea Legii cu privire la Guvern, Cabinetul de Miniștri condus de Recean a obținut dreptul de a aproba decizii protocolare, ceea ce contravine Constituției. De asemenea, aceste modificări îi permit Guvernului să aprobe, în taină, decizii importante ce vizează treburile publice. Această modificare a fost propusă de un grup de deputați PAS între cele două lecturi, fără dezbateri publice, cu încălcarea principiului transparenței. Amendamentul a fost votat fără dezbateri și fără avizul CNA”, a specificat Batrîncea.
El a atras atenția că dispoziții privind deciziile protocolare nu sunt publicate în Monitorul Oficial, iar asta înseamnă că ele nu pot fi supuse controlului constituționalității și sunt lovite de nulitate juridică.
Referitor la modificarea Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, care a și fost votată în baza unei decizii protocolare a Executivului, Batrîncea a atenționat că respectiva decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial și Parlamentul putea s-o voteze.
„Modificările la această lege creează pericol major pentru întreprinderile de stat, patrimoniul public național, și considerăm că modificarea listei nepasibile privatizării s-a făcut pentru a scoate la privatizare întreprinderi ce nu pot fi privatizate. Și această lege nu a fost supusă dezbaterilor publice”, a mai precizat Batrîncea.
Socialistul și-a exprimat convingerea că instanța constituțională va suspenda cele două documente.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI