Soarta titlului „Educatorul anului 2024” încă nu a fost decisă
Ministerul Educației şi Cercetării încă nu a decis dacă îi va retrage Valentinei Moscalov din raionul Râșcani titlul „Educatorul anului 2024”, acordat recent. Procedura de revizuire a deciziei a fost inițiată după ce s-a aflat că pedagogul a fost sancționat anterior de către autoritățile publice locale. Ministrul Dan Perciun a declarat că urmează să fie stabilită gravitatea situației şi oportunitatea retragerii titlului.
„Să punem în balanță, pe de-o parte, necesitatea protejării prestigiului acestui concurs, dar, pe de altă parte, şi interesul, şi drepturile legitime ale educatoarei, care a depus actele şi, conform regulamentului, nu era obligată să declare aspectele legate de sancționarea sa disciplinară în circumstanțele anterioare”, a explicat Perciun.
Autoritățile dau asigurări că decizia nu are vreo conotație politică, dar vor să modifice regulamentul către următorul concurs.
„- Un candidat la prezidențiale spune că asta se întâmplă din motiv că s-a întâlnit cu ea, educatoarea a avut o întâlnire cu acest candidat, este adevărat?
- Nici nu știu la care candidat faceți referire, nu știu cu cine s-a întâlnit. Educatoarea a fost sancționată de către primar. Primarul este din alt partid. Aceste aspecte nicidecum nu au relevanță pentru situația actuală. Regulamentul nu obliga Direcția de Învățământ Râșcani să informeze ministerul cu privire la aceste sancțiuni. Direcția nu a făcut-o. A propus candidatura, ea a fost examinată de către comisie... S-a examinat competența profesională, nu istoria lor de angajare într-o instituție şi relațiile de muncă cu un primar”, a mai spus ministrul Educației și Cercetării.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI