Singura dezbatere Harris-Trump a scos în evidență atât vulnerabilități, cât și oportunități pentru ambii candidați

trumpharris

Prima dezbatere electorală între candidații pentru postul de președinte al SUA, democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump, care a avut loc marți, a conformat ceea ce se vehicula în ajun: Trump riscă să piardă, pentru că are o retorică agresivă și vehiculează falsuri. Analiștii au remarcat că, atunci când Harris, în vârstă de 59 de ani, a lovit în punctele slabe ale lui Trump, fostul președinte, în vârstă de 78 de ani, reacționa furios și utiliza neadevăruri.

Printre declarațiile fanteziste ale lui Trump sunt „avem cele mai mari mitinguri, cele mai incredibile mitinguri din istoria politicii”, „imigranții haitieni din Springfield, statul Ohio, mănâncă animalele de companie ale localnicilor”.

De asemenea, dezbaterea a arătat că ambii candidați au cunoștințe superficiale în materie de politici pentru imigrație, politică externă şi asistență medicală.

Kamala Harris a criticat intenția lui Trump de a aplica taxa de 100% la importul mărfurilor din țările care nu folosesc dolarul în comerțul internațional, iar Trump a criticat-o pentru inflația persistentă în perioada mandatului administrației Biden.

Candidații s-au contrat și pe tema războaielor din Fâşia Gaza şi Ucraina și iarăși niciunul nu a oferit detalii despre soluționarea celor două conflicte.

Totuși, singura dezbatere a prezentat pentru ambii candidați nu doar riscuri, ci și oportunități. Mai ales pentru Harris, care, potrivit sondajelor de opinie, nu este suficient cunoscută de public. Ea a inițiat o campanie asupra limitelor avortului și a vorbit cu afecțiune despre femeile cărora li se refuză îngrijiri de urgență şi despre victimele incestului, care nu își pot întrerupe sarcina din cauza interdicțiilor.

Sondajele arată că marea majoritate a americanilor și-a stabilit opțiunea electorală, iar numărul indecișilor este foarte mic.

Dezbaterea, găzduită de ABC News, a avut loc fără public în sală, iar microfoanele candidaților au fost oprite atunci când nu era rândul să vorbească. De asemenea, lor nu li s-a permis să folosească notițe sau recuzită pe scenă şi nu au putut să-şi adreseze întrebări unul altuia.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

 

 

Citeşte şi..

Vezi toate