Sindicatele cer ca vârsta de pensionare pentru femei să rămână 61 de ani. Vezi argumentele CNSM
Sindicaliștii cer oprirea la 61 de ani a procesului de majorare a vârstei de pensionare pentru femei. O inițiativă legislativă în acest sens a fost elaborată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și transmisă Parlamentului spre examinare.
„Am venit cu propunerea ca, începând cu anul 2024, să se stabilească un moratoriu în ceea ce privește majorarea vârstei de pensionare a femeilor din țara noastră. Astăzi, în prag de pensionare sunt femeile care și-au început activitatea în câmpul muncii după anul 1990. Vorbim despre femei care au muncit în condiții nocive, în perioada complicată de tranziție, în condiții grele de muncă, cu salarii mici, pentru a avea stagiul de cotizare de 34 de ani, și ar fi potrivit ca ele să se pensioneze la 61 de ani. Mai mult, noi considerăm că trebuia să fie păstrată vârsta anterioară de pensionare a femeilor”, a subliniat Angela Otean, președinta Comisiei de Femei a CNSM.
Sindicaliștii și-au exprimat de mai multe ori dezacordul față de intenția autorităților de a majora vârsta de pensionare a femeilor, pentru a o egala cu cea a bărbaților. Principalul lor argument este că nivelul de trai din Republica Moldova nu poate fi comparat cu cel din țările vecine, unde speranța de viață depășește 80 de ani.
Pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii, sindicaliștii le recomandă autorităților să sporească eforturile pentru a diminua ponderea economiei informale, fapt ce va permite majorarea salariilor și contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Vârsta de pensionare pentru femei crește în fiecare an cu șase luni, din 1 iulie, și urmează să ajungă, în 2028, la 63 de ani, pentru a fi egală cu vârsta de pensionare a bărbaților.
Conform Biroului Național de Statistică, durata medie a vieții pentru bărbații care au atins în anul 2022 vârsta de 65 ani a constituit 12 ani, iar pentru femeile de aceeași vârstă – 15,7 ani. La nivelul țărilor UE, speranța de viață la 65 de ani în cazul femeilor era de 21,1 ani, în 2022.
Analizele sindicaliștilor mai arată că pentru unele state, în care vârsta de pensionare a femeilor este 60-63 de ani, speranța de viață la 65 de ani este mult mai mare. De exemplu, în Norvegia este de 21,8 ani, în Polonia –18,4 ani, în Slovacia – 17,1 de ani, Austria -21,1 de ani, indicator semnificativ mai mare decât cel din Republica Moldova.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI