Siegfried Mureșan: „Referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova va reuși”
Europarlamentarul, Siegfried Mureșan, se arată încrezut că Referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova va reuși. Într-o postare pe Facebook, Mureșan a menționat că rezultatul strâns nu înseamnă că Moldova este divizată.
„Rezultatul strâns nu înseamnă că Moldova este divizată, ci înseamnă că, în ciuda propagandei și a implicării masive a Rusiei, oamenii au găsit puterea de a alege Europa.Integrare europeană a Republicii Moldova va continua. Iar ajutorul nostru și implicarea noastră vor fi mai necesare ca oricând”, a punctat Mureșan.
Amintim că, după numărarea a aproximativ 99,14 la sută din procesele-verbale, 50,31 % dintre cetățeni au spus „DA”, în timp ce 49,69% au bifat opțiunea „NU” la referendumul republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană,
Președintele CEC, Angelica Caraman, a menționat în cadrul unui briefing că după recepționarea proceselor-verbale de la consiliile electorale de circumscripție, Comisia va prezenta Curții Constituționale un raport privind rezultatele scrutinului care, la rândul său, în termen de 10 zile, va confirma sau infirma, printr-o hotărâre, rezultatele referendumului.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI