Serebrian: NU ne așteptăm la provocări în zona de securitate în ziua alegerilor

Embed:

În data de 20 octombrie, când în Republica Moldova se vor desfășura alegerile prezidențiale și referendumul constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană, în zona de securitate vor fi deschise 30 de secții de votare. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul Oleg Serebrian, care a precizat că autoritățile constituționale nu se așteaptă la provocări în ziua scrutinului.

”Sunt suficiente secții de vot pentru ca toți alegătorii din stânga Nistrului să poată vota. Nu ne așteptăm la incidente majore în zonă, sperăm ca procesul să se desfășoare normal (...) Ce provocări pot fi în zona de securitate? Toate secțiile de vot sunt organizate pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale, deci este imposibil ca cei din partea stângă a Nistrului să influențeze procesul de vot”, a declarat Oleg Serebrian.

Vicepremierul a mai precizat că una dintre încălcări care ar putea avea loc este aducerea organizată a alegătorilor la secțiile de vot, dar acest lucru va fi monitorizat de către observatorii naționali și internaționali, care au fost acreditați de CEC.

”Și al doilea - s-ar putea întâmpla ca unii alegători să fie blocați, dar nu ne așteptăm nici la acest lucru”, a precizat Serebrian.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate