Serebrian: Chișinăul a propus Tiraspolului să majoreze prețurile la gaze, dar transnistrenii au refuzat

serebrean foto

Autoritățile constituționale au încercat să convingă Tiraspolul să ridice prețurile la gaze, pentru a se obișnui cu noua situație economică, dar regimul separatist din stânga Nistrului a tot amânat aceste acțiuni și, acum, se va confrunta cu un preț uriaș pe care nu îl va putea plăti, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, transmite TVRMoldova.md 

 

"Din păcate, în ultimii 33 de ani, locuitorii Transnistriei, ocupată de Rusia, s-au obișnuit să consume gaze foarte ieftine – ca să nu zic gratuite. De această situație au profitat și afacerile. Electricitatea era practic gratuită, deci, era un fel de societate cu economie de dumping", a spus vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-un interviu pentru publicația ucraineană lb.ua.

Anticipând situația că gazele nu ar fi întotdeauna gratuite, a adăugat el, autoritățile constituționale au sugerat de mai multe ori Tiraspolului să introducă treptat un preț mai mare pentru a obișnui consumatorii și întreprinderile cu noua situație economică:

 

"Din păcate, Tiraspolul a amânat aceste acțiuni și se vor confrunta cu un preț uriaș pe care nu îl pot plăti. În consecință, toate întreprinderile din această regiune vor fi blocate. Și nu din cauza Chișinăului, așa cum spun liderii de la Tiraspol, ci după cum am menționat în repetate rânduri, din cauza agresiunii ruse împotriva Ucrainei, care a dus la o situație economică atât de generală în regiune", a subliniat vicepremierul moldovean, sugerând retoriza falsă diseminată de media transnistreană că Chișinăul ar fi vinovat de sistarea livrărilor pentru malul drept al Nistrului.

Oficialul moldovean suspectează că la Tiraspol a existat încrederea că Rusia îi va sprijini tot timpul pe transnistreni, "dar vedem că nu este așa: s-au simțit trădați":

"Pentru că ceea ce s-a întâmplat este o trădare. Rusia este absolut indiferentă față de cei care cred în istoria regimului de la Kremlin: că sunt vorbitori de limbă rusă, că sunt popor rus, că protejează minoritățile ruse de pretutindeni. Ceea ce se întâmplă în regiunea transnistreană este un exemplu că rușii sunt indiferenți nu numai față de soarta unui soldat individual, ci și față de soarta a cei 200.000 de proprii cetățeni, pe care îi trădează de dragul intereselor geopolitice", a subliniat vicepremierul Serebrian.

În data de 9 decembrie, regimul separatist de la Tiraspol a decis să institutie "situație excepțională" în regiunea pentru o perioadă de 30 de zile în contextul în care Ucraina refuză să prelungească contractul de tranzit al gazelor rusești pe teritoriul său, iar gigantul rusesc Gazprom nu este de acord să livreze gaze malului stâng al Nistrului prin Gazoductul Transbalcanic.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI