
SCANDAL! Un agent rus, care l-ar fi omorât pe ofițerul SBU, Ivan Voronici, a ajuns în Ucraina prin Moldova

Noi detalii privind asasinarea colonelului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Ivan Voronici, de către agenți ruși au fost făcute publice de jurnalistul ucrainean Iuri Butusov.
Potrivit acestuia, un agent rus pe nume Narmin Guliieva a intrat în Ucraina în data de 15 mai, venind din Republica Moldova, prin punctul de trecere Măcaki–Udobne, din regiunea Odesa, scrie dumskaya.net.
Complicele ei, Hagani Gulalizada, un alt agent rus, a încercat să intre legal în Ucraina prin același punct de trecere la 27 februarie, dar a fost refuzat și i s-a interzis accesul în țară până în anul 2030. Potrivit bazelor de date ale autorităților ucrainene, acesta era identificat drept membru al unei organizații mafiote. Ulterior, Hagani a intrat ilegal pe teritoriul Ucrainei, mai scrie sursa citată.
Duminica, 13 iulie, SBU a anunțat că a neutralizat atacatorii care ar fi implicați în uciderea colonelului Ivan Voronici. Crima a avut loc pe 10 iulie la Kiev, iar ofițerul a murit pe loc din cauza rănilor suferite. Criminalii au fost localizați imediat. Conform informațiilor prezentate de Butusov, executantul crimei a fost Gulalizada, în timp ce Guliieva s-a ocupat de logistică. Ambii suspecți dețin pașapoarte azere, însă ar avea legături strânse cu grupări criminale din Federația Rusă.
Autoritățile din Republica Moldova deocamdată nu au comentat cum asasinii au reușit să intre pe teritoriul Republicii Moldova, ulterior, părăsind țara prin punctul de trecere a frontierei de stat.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










