Șase membri de partid, afiliați lui Ilan Șor, escortați la CNA
Șase reprezentanți ai unui partid politic sunt cercetați de Centrul Național Anticorupție într-un dosar de corupere electorală. Ei sunt bănuiți că le-ar fi oferit bani alegătorilor pentru a-i determina să voteze într-un anumit mod la scrutinul din 20 octombrie.
Potrivit faptelor investigate, banii ar fi fost transmiși în timpul adunărilor organizate cu cetățenii în schimbul exercitării de către aceștia a drepturilor electorale în favoarea unui candidat de partid, înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidențiale, precum și contra referendumului republican constituțional.
Ofițerii CNA desfășoară acum acțiuni de stabilire a provenienței banilor utilizați pentru comiterea infracțiunii și eventualele legături ale persoanelor implicate cu membrii grupurilor criminale organizate care acționează în interesele unor formațiuni politice.
În urma acțiunilor de urmărire penală, desfășurate de ofițerii CNA sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, persoanele implicate urmează a fi escortate la CNA, pentru a fi audiate în calitate de bănuit.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI