Sandu și Zelenski s-au întâlnit la Budapesta. Vom continua să lucrăm pentru restabilirea păcii și securității în Europa

Sandu Zelenski Bud

Moldova rămâne alături de Ucraina în lupta pentru stabilitate și securitate în Europa, a declarat președinta Maia Sandu după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Budapesta. Șefa statului a anunțat pe Facebook că, în cadrul întrevederii cu omologul său a discutat despre rezistența Ucrainei în fața agresiunii ruse și parcursul european comun al celor două state.

La rândul său, Zelenski a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria în alegerile prezidențiale și a accentuat importanța integrării europene pentru ambele țări.

„Principalul lucru este că drumul țărilor noastre către Uniunea Europeană ar trebui să le ofere cetățenilor noștri mai multe oportunități, mai multă stabilitate socială și securitate economică. O Europă unită face națiunile mai puternice”, a spus Zelenski.

47 de șefi de stat și de guvern au participat în data de 7 noiembrie  la cea de-a cincea ediție a summit-ului Comunității Politice Europene. La summit urmează să fie adoptată o Declarație politică privind un Nou Pact European pentru Competitivitate, care să ghideze activitatea instituțiilor europene, având în vedere urgența de a acționa decisiv la nivelul Uniunii Europene în abordarea provocărilor actuale.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate