Sandu, discurs prilejuit de Ziua Națională a României: „Moldova și România, unite sub steagul UE, vor fi mai puternice împreună”
Președinta Maia Sandu a ținut un discurs la recepția oferită de Excelența Sa, Cristian-Leon Țurcanu, ambasador al României în Republica Moldova, cu prilejul marcării pe 1 decembrie a Zilei Naționale a României. Președinta a subliniat legăturile strânse dintre cele două maluri ale Prutului, a apreciat sprijinul constant și necondiționat al României pe calea integrării europene a Republicii Moldova.
„Trăim vremuri care pun la încercare democrația și valorile noastre comune. România și Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile. Dar fiecare încercare este și un prilej de a ne sprijini reciproc și de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici. Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună”, a menționat Maia Sandu.
Maia Sandu s-a referit și la alegerile prezidențiale care au avut loc în data de 24 noiembrie și a menționat că moldovenii care au votat și-au arătat grija și dragostea lor față de România.
„Votul lor spune că pașaportul românesc nu e doar un beneficiu, dar și o responsabilitate. Le mulțumesc pentru că au ales să apere viitorul României, așa cum au făcut-o și pentru Republica Moldova. Alegerile din România ne-au mai arătat un lucru, pe care noi, cei din Republica Moldova, l-am trăit pe propria piele: democrația și libertatea sunt sub asediu în întreaga lume. Lupta pentru libertate nu încetează niciodată. Distanța de la democrație la autoritarism poate fi tare scurtă” , a punctat șeful statului.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI