Sandu despre criza energetică: Împreună cu UE am elaborat un plan de ajutor pentru 10 zile
Președintele țării, Maia Sandu, a publicat un nou episod video, în care comentează problemele de actualitate. De această dată, șefa statului a răspuns la întrebările unor cetățeni.
Un bărbat a întrebat cum Sandu vede rezolvarea crizei energetice.
"- Da avem, un plan. Împreună cu Uniunea Europeană am elaborat un plan de ajutor pentru primele 10 zile, iar după aceste 10 zile, vom propune un plan până la sfârșitul anului. Acest prim plan se discută acum, sperăm că va prevala raţiunea şi că vom putea ajuta oamenii din regiunea transnistreana. Toţi trebuie să cunoască că, Rusia a creat această criză şi ea vrea să învrăjbească oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului", a spus președintele.
Întrebată despre planurile pe următorii patru ani, Sandu a spus că priorităţile sale în acest mandat sunt menţinerea păcii, atragerea investiţiilor și ”punerea ţării la adăpost, iar asta înseamnă integrarea europeană a Republicii Moldova”.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI