Sandu: Am pregătit un program de ajutor umanitar pentru stânga Nistrului
Guvernul a pregătit, împreună cu partenerii de dezvoltare, un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor de pe malul stâng al Nistrului. Despre asta anunță președinta Maia Sandu. Ea a avut, în această dimineață, o discuție cu premierul Dorin Recean, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Discuțiile de la întrevedere au vizat situația din sectorul energetic, iar șefa statului amintește că, după ce, acum doi ani, Gazprom a încetat „să-și îndeplinească obligațiile contractuale în raport cu consumatorii de pe malul drept, acum a anunțat că va înceta să furnizeze gaze și pe malul stâng.
Ea a dat asigurări că malul drept este asigurat cu gaz pentru sezonul de încălzire și sunt întreprinse „toate măsurile pentru asigurarea furnizării neîntrerupte a energiei electrice.
„Kremlinul folosește din nou șantajul energetic în încercarea de a destabiliza situația, de a influența alegerile parlamentare din 2025 și de a ne submina parcursul european. În astfel de momente, e important să rămânem uniți, solidari și să avem încredere în Moldova și în oamenii ei. Și să folosim rațional energia”, subliniază Maia Sandu.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI