Salariile a 40.000 de funcționari UE vor crește cu 7,2%

The-Commissioners

În timp ce Europa este marcată de austeritate generală, salariile angajaților din structurile blocului comunitar, dimpotrivă, vor crește din nou. Anul acesta este așteptată o majorare cu 7,2%, de care vor beneficia președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și colegii săi. Este a șasea creștere salarială pentru „eurocrați” de la începutul anului 2022, notează Bild.

Majorarea lefurilor în UE se datorează inflației și creșterii costurilor de trai în Bruxelles și Luxemburg, explică oficialii UE. Astfel, din luna ianuarie a acestui an, 40 de mii de angajați ai instituțiilor UE au beneficiat de un spor cu 3%. Noua majorare va fi anunțată oficial în decembrie și se aplică din luna iulie a acestui an, adică salariile vor fi recalculate retroactiv.

Salariul de bază minim pentru un angajat obișnuit va crește de la 3.361 la 3.603 euro, iar cel maxim - de la 23.959 la 25.685 euro lunar. În același timp, Ursula von der Leyen va primi 34.412 euro, în loc de cei 32.101 euro, iar salariul comisarilor europeni va crește de la 26.169 la 28.053 de euro.

UE intenționează să cheltuiască încă 16,6 milioane de euro pentru aceste majorări, pe care intenționează să le obțină din reducerea altor linii bugetare.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate