Rusia a utilizat 650 de drone și peste 50 de rachete în atacul masiv asupra a circa zece regiuni ale Ucrainei
Rusia a utilizat 650 de drone și peste 50 de rachete în atacul masiv din noaptea de miercuri spre joi asupra a circa zece regiuni ale Ucrainei, țintind în special sistemul energetic ucrainean, a declarat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, într-un mesaj pe platforma X, în care precizează că atacul a făcut cel puțin doi morți, potrivit EFE.
Au fost atacate regiunile Vinița și Cerkasî (centru-vest), Poltava și Dnipro (centru-est), Ivano-Frankivsk și Liov (vest), Sumî (nord-est), Kiev (nord) și Nikolaev (sud), potrivit lui Zelenski.
Autoritățile regionale și locale au raportat pene de curent, întreruperi în furnizarea căldurii și a gazelor în unele zone din aceste regiuni.
Compania privată ucraineană DTEK a informat despre daune substanțiale la unele dintre centralele sale termice. Compania operează în prezent cinci centrale termice în Ucraina.
Zelenski a calificat atacul rusesc drept terorism și a cerut încă o dată comunității internaționale, în special SUA, Europei și restului membrilor G7 să răspundă cu 'sancțiuni și presiuni reale' asupra Rusiei.
Șefa guvernului ucrainean Iulia Sviridenko a cerut, de asemenea, partenerilor Kievului să furnizeze Ucrainei mai multe sisteme de apărare antiaeriană, astfel încât țara să își poată proteja infrastructura de rachetele și dronele rusești.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate