România va sprijini Moldova în operațiunile sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE

7f43d4242a5a7e05c49963da18d71659

Parlamentul a votat în prima lectură un amendament la acordul interguvernamental dintre Moldova și România, semnat în 2012, care prevede sprijinul Bucureștiului în procesul de participare la operații și misiuni de menținere a păcii. Documentul prevede că cele două țări se vor sprijini reciproc, în contextul pregătirii și participării la misiuni și operații de menținere a păcii în cadrul coalițiilor multinaționale, sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE.

Cooperarea va avea loc inclusiv sprijin logistic, de transport, servicii de telefonie și internet, financiar, medical și de evacuare în situații de urgență.

Una dintre prioritățile Armatei Naționale este creșterea nivelului de participare efectivă a Republicii Moldova la misiuni și operații internaționale de menținere a păcii, în scopul consolidării securității și stabilității.

Ratificarea amendamentului urmează să treacă și prin a doua lectură.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI