România reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova: noi proiecte comune și măsuri la frontieră

20250823-1ES_5444

România va rămâne un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova, iar parteneriatul dintre cele două țări va continua să se dezvolte în beneficiul cetățenilor. Declarațiile au fost făcute de premierul Dorin Recean și omologul său român, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

Șeful Executivului moldovean a subliniat că relația dintre Chișinău și București s-a construit de-a lungul anilor pe legături strânse între oameni, pe valori comune și pe un efort comun de a asigura pacea și democrația. „România este alături de noi la fiecare pas pe drumul european al Republicii Moldova”, a declarat Dorin Recean, evidențiind rezultatele colaborării în domenii precum energia, infrastructura și cultura.

În prezent, jumătate din energia electrică consumată de Republica Moldova este procurată din România la prețuri avantajoase, iar proiectele de interconectare energetică avansează: linia Vulcănești–Chișinău este aproape finalizată, iar alte două – Bălți–Suceava și Strășeni–Gutinaș – sunt în construcție.

De asemenea, construcția podului Ungheni–Ungheni și a altor poduri rutiere va facilita deplasarea persoanelor și a transportatorilor. România sprijină, totodată, integrarea Moldovei în planificarea bugetară europeană și accesul la fondurile de preaderare.

Cei doi premieri au convenit și măsuri pentru fluidizarea traficului la frontieră: de mâine va fi instituit controlul coordonat la punctul Galați–Giurgiulești, iar până la sfârșitul anului – și la Sculeni–Sculeni. În plus, va fi implementat un sistem electronic de programare pentru transportatori și va fi creat un grup de lucru pentru modernizarea punctelor vamale.

„Mai avem multe de făcut și nu avem timp de pierdut. Sunt convins că într-o zi apropiată Chișinău și București vor sta la masa europeană de decizii”, a spus Dorin Recean.

La rândul său, Ilie Bolojan a declarat că Republica Moldova „a dat dovadă de curaj, rezistând presiunilor” și a asigurat că România va continua să construiască „punți de apropiere între țări-surori, unite prin limbă, istorie și valori comune”. Vizita premierului român a început dimineața la punctul de frontieră Leușeni–Albița, unde au fost discutate măsuri concrete pentru reducerea timpilor de așteptare.

Citeşte şi..

Vezi toate