România întârzie donarea sistemului Patriot către Ucraina. Washingtonul și Kievul pun presiuni

YjI0ZWJiMjE2NzNiMTE2N2YyYTg3ZTI0YQ==.thumb

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avut o discuție telefonică cu ministrul română de Externe, Luminița Odobescu, referitoare la donarea de către România a unui sistem antiaerian Patriot către Ucraina, informează Departamentul de Stat al SUA, citat de Digi24.ro.

Blinken a subliniat, cu acest prilej, „sprijinul continuu pe care SUA îl acordă Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei”.

În aceeași zi, ministrul ucrainean al Apărării a discutat, tot la telefon, cu Angel Tîlvăr, despre același subiect, legat de sistemul Patriot. România nu a donat încă bateria antiaeriană promisă Ucrainei, deși legea a fost promulgată în urmă cu o săptămână.

Legea privind donarea, de către România, a unui sistem antiaerian Patriot destinat Ucrainei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 5 septembrie și publicată în aceeași zi în Monitorul Oficial.

Conform legii, „un sistem de rachete sol-aer Patriot (...) face obiectul unor acte de donație către terți, în condițiile legii, prin hotărâre a Guvernului”. Până în prezent, guvernul Ciolacu nu a emis o astfel de hotărâre de guvern. 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate