România îi cedează Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot
Consiliul Suprem de Apărare a Țării al României a decis joi să-i livreze Ucrainei un sistem de rachete Patriot. Acum, Armata Națională a României are două sisteme antirachetă de acest fel, iar al doilea a ajuns săptămâna trecută. În schimbul sistemului pe care îl va oferi Kievului, Bucureștiul le cere Statelor Unite să livreze un „sistem similar sau echivalent”.
Potrivit unui comunicat al Consiliul Suprem de Apărare a Țării al României, Ministerul Apărării Naționale a venit cu „o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme Patriot”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Membrii Consiliului au decis donarea unui sistem Patriot în Ucraina.
„Ministerul Apărării Naționale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Țării o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme Patriot, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanța operațională a acestora la nivel național și aliat, precum și impactul generat de un eventual transfer al unui sistem. Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem Patriot”, se menționează în comunicatul Consiliul Suprem de Apărare a Țării al României.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI