Reprezentanții Chișinăului și a Tiraspolului se vor întâlni pentru prima dată de la declanșarea crizei
Săptămâna viitoare va avea loc prima întrevedere din acest an dintre vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian și așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, anunță presa din stânga Nistrului.
În cadrul întrevederii urmează a fi discutată situația umanitară din regiune. Autoritățile de la Chișinău nu confirmat deocamdată că întrevederea va avea loc săptămâna viitoare. Totuși, după vizita în localitatea Varnița, Oleg Serebrian a declarat pentru presă că autoritățile de la Chișinău trebuie să discute cu Tiraspolul.
”Vom avea și întrevedere în format 1+1. Ne gândim cum putem oferi chiar și pâine în anumite localități”, a declarat atunci Serebrian.
Solicitată de IPN, Mariana Sarî, consultant principal la Biroul politici de reintegrare, a precizat că va fi făcut un anunț atunci când vor fi stabilite definitiv data, locul și agenda întrevederii lui Serebrian și Ignatiev.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI