Renato Usatîi a fost înregistrat în calitate de candidat la alegerile prezidențiale
Renato Usatîi a fost înregistrat în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din partea ”Partidului Nostru”. Decizia a fost aprobată de Comisia Electorală Centrală (CEC) în ședința de azi, 18 septembrie.
Pentru înregistrarea lui Renato Usatîi au votat 8 membri ai CEC, vicepreședintele CEC, Palve Postică, a fost împotrivă.
Simbolul electoral al candidatului este sloganul ”Pentru Moldova”.
În cadrul ședinței, Postică a cerut ca simbolului electoral al lui Renato Usatîi, sloganul ”Pentru Moldova”, care de altfel este și al candidatului Maia Sandu, să nu fie înregistrat deoarece a fost promovat anterior ca publicitate politică.
În replică, Renato Usatîi l-a întrebat pe Postică, cum în acest caz a fost posibilă înregistrarea simbolului electoral ”Maia Sandu”, dacă acest nume a fost promovat ca publicitate politică. Într-un final, pentru inițiativa lui Postică au votat doar trei membri CEC, iar restul nu au susținut.
Alegerile prezidențiale vor avea loc în data de 20 octombrie, Renatp Usatîi va fi numărul trei în buletinul de vot, după Alexandr Stoianoglo și Maia Sandu.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI