
Răileanu acuză guvernarea PAS că mimează protecția jurnaliștilor după ce ”i-a vânat patru ani”
Deputata Adela Răileanu acuză guvernarea PAS de ipocrizie, în urma anunțului oficial privind un proiect de lege menit să protejeze jurnaliștii. Într-un mesaj dur, Răileanu afirmă că inițiativa vine prea târziu și nu este credibilă, în contextul în care, spune ea, presa incomodă a fost sistematic hărțuită și eliminată în timpul actualei guvernări.
„După patru ani de tăcere complice, de abuzuri instituționalizate și liste negre operate din subsolul partidului, ne trezim cu un ‘anunț oficial’ despre o lege care ar trebui să-i apere pe jurnaliști. Serios?”, întreabă retoric Răileanu.
Ea amintește că în mandatul PAS au fost închise redacții, au fost anulate acreditări și s-au desfășurat acțiuni împotriva vocilor critice, totul cu sprijinul, spune ea, al unor ONG-uri „sorosiste” care decid cine merită statutul de jurnalist.
„A vorbi azi despre ‘măsuri de siguranță pentru jurnaliști’ în timp ce oamenii voștri bat cu ciocanul în ușa redacțiilor neobediente, în timp ce blocați posturi și vânați opinii, e ca și cum hoțul ar cere o lege care să-l apere de hoții mai mici”, scrie deputata.
Adela Răileanu susține că o adevărată protecție a jurnaliștilor ar trebui să însemne eliminarea filtrelor politice pentru acreditări, oprirea deciziilor arbitrare privind închiderea redacțiilor și pedepsirea celor care au acționat împotriva libertății presei.
„Dacă tot faceți această lege, măcar să aibă caracter retroactiv. Să răspundă penal toți cei care, în ultimii patru ani, au călcat în picioare onoarea acestei profesii”, conchide Răileanu.