Qatar confirmă că și-a suspendat medierea între Israel și Hamas pentru încetarea focului în Fâșia Gaza

Qatar gaza

Qatarul a confirmat, sâmbătă, că şi-a suspendat medierea pentru un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza până când mişcarea palestiniană Hamas şi Israelul dovedesc „voinţă şi seriozitate” în negocieri.

 

„Acum zece zile, în timpul ultimelor (negocieri) în încercarea de a se ajunge la un acord, Qatarul a informat părţile că intenţionează să-şi suspende eforturile de mediere între Hamas şi Israel dacă nu se ajunge la un acord în timpul acestei runde”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Majed Al Ansari, potrivit unui comunicat citat de AFP preluată de Agerpres. 

 

„Qatarul va relua eforturile de mediere când părţile vor da dovadă de voinţă şi seriozitate” pentru a pune capăt ostilităţilor, a adăugat sursa menționată. Împreună cu Statele Unite şi Egipt, Qatarul a mediat între cei doi beligeranţi de la singurul armistiţiu în conflict, în noiembrie 2023, care a durat o săptămână şi a dus la eliberarea unor ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni ţinuţi captivi de Israel.

 

 De atunci, au avut loc multe sesiuni de negocieri fără niciun rezultat. Hamas şi Israelul se acuză reciproc că blochează orice acord, fiecare parte refuzând termenii celeilalte pentru o încetare a focului în războiul care a început pe 7 octombrie 2023, cu un atac al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI