PSRM critică ajutorul UE de 1,9 miliarde de euro: Moldova va plăti cu 1 miliard de euro mai mult decât a primit

e81a5ebd-45c9-4b5e-a482-ef8f4a023ca7

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova critică sprijinul aprobat de Parlamentul European pentru Republica Moldova în valoarea de 1,9 miliarde euro, dintre care 1,5 miliarde sunt credite, iar 520 de milioane de euro reprezintă granturi nerambursabile. Socialiștii califică acest ajutor drept "o capcană a datoriilor" și solicită o discuție publică amănunțită pe această temă, precum și transparență din partea autorităților cu privire la toate condițiile de împrumut și de acordare a fondurilor. Potrivit acestora, "orice obligație financiară" ar trebui acceptată doar după consultarea cu poporul.

Potrivit PSRM, anunţul Parlamentului European "ridică întrebări serioase și necesită analize atente":
 
"Pe baza termenilor împrumuturilor anterioare acordate Moldovei, perioada de rambursare este de obicei 20-25 de ani, iar rata dobânzii se calculează pe baza indicelui internațional EURIBOR (2,5-3,0%) plus comisioane suplimentare (pentru întreținere, emitere, obligații și alte comisioane). Ca urmare, rata anuală minimă va fi de aproximativ 3%.
Pentru o sumă de 1,5 miliarde de euro, asta înseamnă:
Dobândă anuală: 1,5 miliarde euro × 3% = 45 milioane euro.
Peste 20 de ani: 45 milioane euro × 20 = 900 milioane euro doar dobândă.
Suma totală de rambursat: 1,5 miliarde euro (datorie core) + 900 milioane euro (dobândă) = 2,5 miliarde euro.
Astfel, până la rambursarea integrală a creditului, Moldova va plăti cu 1 miliard de euro mai mult decât a primit. Și acest lucru fără a lua în considerare costurile suplimentare care pot apărea din cauza fluctuațiilor EURIBOR sau a altor taxe neprevăzute", transmit socialiştii.
 
De asemenea, aceştia critică şi granturile aprobate de UE, despre care spun că "experiența anilor trecuți arată că astfel de "cadouri" nu sunt niciodată gratuite" :
 
"Toate granturile acordate Moldovei anterior au fost însoțite de condiții politice, economice și sociale care contrazic adesea interesele țării. Acestea pot include cerințe pentru reformele care aduc beneficii partenerilor occidentali, dar nu țin cont de nevoile reale ale poporului moldovenesc sau angajamentele față de piețele deschise care subminează producția locală. Astfel, aceste 520 milioane de euro au și o etichetă de preț, care ar putea fi insurmontabilă pentru Moldova pe termen lung", a mai transmis PSRM.
 
Precizăm că Parlamentul European a adoptat marţi, 11 martie, Planul de creștere pentru Republica Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro, anunţul a fost făcut de către preşedintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureşan.
 
Potrivit informaţiilor, negociatorii au convenit să aloce 520 de milioane de euro sub formă de granturi – o creștere de 100 de milioane de euro față de propunerea inițială, iar 1,5 miliarde de euro vor fi oferiţi sub formă de împrumut cu dobândă scăzută. 
Primii bani vor ajunge în Republica Moldova în aprilie.

Citeşte şi..

Vezi toate