Promo-LEX denunță un nou abuz din partea regimului de la Tiraspol
Așa-zisul procuror general al regiunii transnistrene, Anatoli Gurețki, i-a propus forului legislativ de la Tiraspol sancționarea penală a persoanelor care vor colecta, stoca sau transmite informații clasificate cetățenilor, organizațiilor și autorităților străine. Despre asta anunță Promo-LEX, care atenționează că inițiativa reprezintă un nou abuz din partea regimului separatist.
„Conform „proiectului de lege”, transmiterea „transfrontalieră” a acestor date ar putea fi pedepsită cu o amendă cuprinsă între 1.800 și 2.700 de dolari sau cu închisoare de până la 8 ani. În cazul în care informațiile sunt transmise de un „grup organizat”, sancțiunile se înăspresc: amenzi între 2.700 și 3.150 de dolari sau până la 10 ani de detenție”, precizează Promo-LEX.
Organizația atenționează că autoritățile regiunii tratează foarte vag conceptul de „date personale” și că acesta poate include orice tip de informație.
„În realitate, prin aceste noi sancțiuni se protejează, în mod special, informațiile referitoare la liderii structurilor transnistrene, precum și la forțele paramilitare și cele de forță. Această inițiativă survine la scurt timp după adoptarea unei legi similare în Federația Rusă, amplificând riscurile pentru jurnaliști, apărătorii drepturilor omului și pentru orice persoană care dezvăluie informații de interes public sau colaborează cu mass-media de pe malul drept al Nistrului”, explică Promo-LEX.
Organizația amintește că, în 2022, Anatoli Gurețki a propus sancționarea penală a persoanelor care se vor adresa la organele de drept constituționale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Comitetele ONU. El a fost găsit vinovat de anumite fapte ce încalcă drepturile omului în cel puțin șase hotărâri ale CEDO.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI