Prima țară care interzice accesul adolescenților la rețelele de socializare

photo_2024-11-28_21-11-31

Australia a devenit prima țară care le-a interzis adolescenților sub 16 ani să se înregistreze pe rețelele sociale. Noua lege intră în vigoare peste un an și obligă rețelele de socializare să monitorizeze vârsta utilizatorilor. Nerespectarea acestei norme prevede amenzi de până la 32 de milioane de dolari pentru companii. Interdicția nu se aplică însă în raport cu cei care deja au conturi.

Senatul australian a adoptat legea promovată activ de premierul Anthony Albanese. Documentul prevede că, în cazul în care ocolesc restricția, adolescenții care se vor înregistra pe rețelele de socializare nu vor fi penalizați. Inițiativa a fost votată de 34 de senatori, în timp ce 19 au fost împotrivă.

 

Mulți părinți sunt în favoarea unei astfel de interdicții, însă criticii legii consideră că punerea ei în aplicare nu poate fi monitorizată în mod eficient. De asemenea, ei se tem că noua lege nu va determina o excluziune socială a adolescenților.

Legea nu specifică deocamdată ce platforme vor fi interzise pentru adolescenți, însă autoritățile urmează să întocmească lista lor, de comun acord între ministrul australian al comunicațiilor și comisarul pentru securitate electronică (instituția care reglementează internetul).

Site-urile de jocuri și mesagerii nu vor fi restricționate, nici platformele care nu necesită înregistrare - YouTube, de exemplu, este puțin probabil să fie interzisă pentru adolescenți.

Încă nu se știe exact cum va fi determinată vârsta unui utilizator. Guvernul australian intenționează să testeze, în lunile următoare, mai multe tehnologii, dar, în cele din urmă, responsabilitatea pentru punerea în aplicare a verificării vârstei le va reveni rețelelor de socializare.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate