VIDEO Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Am votat pentru ca toți cetățenii Republicii Moldova să trăiască într-un spațiul al păcii”

Embed:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit la secția de votare împreună cu soția sa și fiica, care a votat pentru prima dată. Igor Grosu a menționat că a votat pentru ca toți cetățenii Republicii Moldova să trăiască într-un spațiul al păcii și al prosperității.

 

 „Am votat pentru tot ce am pledat în toți acești ani. Pentru ca Republica Moldova, toți cetățenii noștri să trăiască într-un spațiul al păcii, al prosperității, acolo unde omul are valoare , unde drepturile sunt respectate și unde valorific am făcut parte din totdeauna”, a menționat Grosu.

 

Întrebat de destabilizări, Grosu suține că instituțiile responsabile urmăresc îndeaproape și vor interveni în dacă va fi necesar.

 

„Eu cred și sper ca totul să decurgă fără probleme. cel puțin de vedere a efortului care a fost depus de CEC, funcționari electorali, vedem că lucrurile decurg foarte bine și în țară și în diaspora, noi avem posibilitatea și urmărim foarte atent. Acum cei cu alte gânduri le transmit că noi știm și nu le împărtășim și îi rugăm și îi sfătuim să stea cuminți pentru că instituțiile noastre o să intervină foarte hotărât”, a punctat șeful Legislativului.

 

Grosu afirmă că este încrezut că moldovenii vor vota la referendum.

 

„Marea majoritate înțeleg că e un moment istoric și eu cred în cetățenii Republicii Moldova, în luciditatea și maturitatea lor. Au demonstrat nu odată în condiții și mai complicate, dar de fiecare dată moldovenii s-au mobilizat și acasă, dar și peste hotare”, susține Grosu. 


INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate