
Președintele Oficiului Teritorial Ocnița al Partidului „Șor”, trimis în judecată pentru finanțare ilegală a formațiunii

Președintele oficiului teritorial Ocnița al fostului Partid Politic „Șor” va ajunge pe banca acuzațiilor pentru finanțarea ilegală a formațiunii, anunță Procuratura Anticorupție.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada 23.07.2022-20.10.2022, bănuitul care activa în calitate de președinte al organizației teritoriale Ocnița a Partidului Politic „Șor”, fiind responsabil de coordonarea activității organizației teritoriale din raionul Ocnița, știind că partidul politic este finanțat de grup criminal organizat, condus de fostul președinte al partidului, Ilan Șor, prin înțelegere prealabilă cu șefa Departamentului de monitorizare și control al partidului, în complicitate cu vicepreședinții partidului, trezorierul partidului, curierii responsabili de transportarea și repartizarea mijloacelor bănești către oficiul teritorial Ocnița, precum și alte persoane, a contribuit, prin complicitate, la acceptarea finanțării Partidului Politic „Șor”, prin prestarea de informații, servicii și acordarea de mijloace și instrumente.
„În vederea realizării acțiunilor sale infracționale, cunoscând despre faptul finanțării ilegale a partidului din partea grupului criminal organizat, condus de Ilan Șor, aflat în căutare, acționând în interesele formațiunii vizate, învinuitul a acceptat cu bună știință, prin complicitate, finanțarea partidului politic, din partea grupului criminal organizat, în sumă totală de 1 663 574.44 lei, surse financiare ilicite, care au fost integrate în activitatea și întreținerea partidului, în scopul promovării și realizării intereselor partidului pe arena politică din Republica Moldova, de obținere prin mijloace ilicite a puterii în stat”, menționează procuratura într-un comunicat.
În cadrul urmăririi penale, asupra bunurilor deținute de învinuit a fost aplicat sechestru în valoare de peste 440 de mii de lei cu scopul de a asigura amenda și confiscarea specială.
Învinuitul nu-și recunoaște vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea săvârșită, învinuitul riscă amendă până la 92.500 de mii de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










