Valtonen: OSCE rămâne angajată în avansarea procesului de reglementare transnistreană
Președintele în exercițiu al OSCE, Elina Valtonen, a susținut o conferință de presă la încheierea vizitei sale în Republica Moldova, în care a reiterat că atât ea, cât și instituția pe care o conduce, rămân pe deplin angajate și implicate alături de autorități în avansarea procesului de reglementare transnistreană.
Oficialul a menționat că a avut, la Chișinău, întrevederi cu conducerea de vârf a țării, după care a mers la Tiraspol, unde a avut întâlniri cu Vadim Krasnoselski.
„Discuțiile s-au axat, în principal, pe situația energetică din Moldova, care este una extrem de critică. Țările nordice și țările baltice au emis ieri o declarație prin care vă sprijinim în ceea ce privește situația din sectorul energetic. Președinția este pregătită să sprijine părțile în promovarea unei soluții pașnice, cuprinzătoare și durabile a conflictului transnistrean în toate aspectele sale. Soluția trebuie să consolideze independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. Și această soluție trebuie să fie un început pentru un viitor sigur, prosper și liber”, a spus Valtonen.
Ea a precizat că, împreună cu Comisia Europeană și alți parteneri, caută modalități de a oferi țării noastre un mix energetic mai sustenabil.
„Soluțiile care vor fi găsite vor duce la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și ar putea pregăti o cale pentru o soluție politică, care ar permite, printre altele, să fie reconstituită încrederea între părți. De asemenea, securitatea energetică va contribui la bunăstarea oamenilor din regiune, care trebuie să devină un mediu de investiții de încredere și să contribuie, inclusiv, la obiectivele de integrare europeană”, a adăugat oficialul.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI