
Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole îi răsunde lui Sturza: "Curtea este independentă și se supune doar Constituției"
Președintele Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, a reacționat marți la afirmațiile fostului premier Ion Sturza, susținător al președintelui Maia Sandu și partidului de la guvernare, care într-un podcast despre alegerile parlamentare din 28 septembrie a declarat că "Curtea Constituțională e a noastră". Într-un mesaj public, Manole a subliniat că instituția este o autoritate independentă, supusă exclusiv Constituției Republicii Moldova.
"Orice mesaj contrar ideii de independență a Curții este eronat. Le solicităm, de asemenea, persoanelor publice să manifeste prudență în exprimările lor, astfel încât să nu inducă în eroare societatea", a punctat Domnica Manole.
Declarațiile lui Sturza au apărut în contextul discuțiilor privind formarea Guvernului după scrutinul parlamentar. Acesta a sugerat că președintele Maia Sandu nu va accepta desemnarea unui premier "cu minimă simpatie pro-rusă", chiar dacă votul va fi democratic:
"-Să spunem sincer, la moment, Maia Sandu, în calitate de preşedinte, om cu viziuni şi caracter nu va accepta niciodată un Guvern la Chişinău nu pro-rus, dar nici cu o minimă simpatie faţă de Rusia. Nu va face alianţe, nu va accepta un prim-ministru, chiar dacă va fi un vot democratic, vom avea o situaţie de conflict major.
-Asta va însemna că va fi înaintat un candidat în calitate de premier, iar dacă dumneaei îl refuză, ce se întâmplă mai departe?
-Bine, aici, putem să intrăm în analogia istorică când Dodon refuza ceva şi îl suspendau pe o zi, dar Curtea Constituţională e a noastră!", a declarat Sturza.