Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu funcționarii publici implicați în negocierile de aderare la Uniunea Europeană

Sandu funcționari

Șefa statului a avut în data de 11 octombrie o întâlnire cu funcționarii publici din grupurile de lucru responsabile de negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Președinta Maia Sandu le-a mulțumit funcționarilor, care realizează practic și tehnic aderarea la UE - șefi ai grupurilor de lucru, secretari de stat, șefi de direcții, consultanți, șefi de agenții, Biroul pentru Integrare Europeană, reprezentanți de la toate ministerele, de la Centrul de armonizare a legislației al Cancelariei de Stat - oamenii care nu se văd la televizor, dar pe care se ține munca grea și complexă a procesului de integrare europeană. 

„Este o responsabilitate imensă, dar și o onoare să fii generația de funcționari care duce Moldova în Uniunea Europeană”, a punctat șefa statului.

În discuții, Președinta le-a adresat o rugăminte tuturor celor asigură ca Moldova să fie pregătită de aderare ca atunci când negociază capitolele de aderare, să țină cont, mai presus de toate, de interesul național

„Moldova trebuie să-și apere interesul de fiecare dată. Să fim mândri de Moldova, să o transformăm într-un stat european și să scoatem în evidență lucrurile frumoase care definesc țara noastră, să le promovăm în toată lumea și să amplificăm ce avem mai bun”, a conchis Președinta.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate