Premierul georgian a declarat că președintele țării nu are legitimitate

MyCollages (1)

Premierul Georgiei, Irakli Kobahidze, a declarat că președintele țării, Salome Zurabișvili, nu mai este de fapt șefa statului, după ce a încălcat Constituția.

„Ea nu este președinte. Salome Zurabișvili nu este președintele Georgiei. Ea însăși a recunoscut legitimitatea Curții Constituționale, atunci când a sesizat-o. Și aceasta este Curtea Constituțională care a stabilit că Zurabișvili este un președinte ilegitim, că este un președinte care a încălcat Constituția. Singurul lucru care încă o mai ține pe Zurabishvili în acest post este sprijinul „Mișcării Naționale””, a explicat Kobahidze.

De cealaltă parte, președintele georgian, Salome Zurabișvili, a declarat că țara sa este în pragul unei schimbări decisive.

„Georgia se află, într-adevăr, la un moment de cotitură. „Visul georgian” nu mai este un vis - s-a transformat într-un coșmar, care îndepărtează Georgia de ceea ce a fost obiectivul său de mult timp, nu un vis. Nu a fost niciodată un vis. A fost un scop, a fost o ambiție, a fost o aspirație nu numai după ce Georgia și-a câștigat independența, ci de secole Georgia s-a întors mereu spre Occident, spre Europa, și s-a considerat o țară europeană. Întotdeauna a privit spre Occident, pentru că întotdeauna a dorit să fie independentă de imperii, în special de vecinul nostru din nord. Ceea ce se întâmplă astăzi este o tragedie pentru Georgia”, a spus Zurabișvili.

În Georgia, ca și în Republica Moldova, vor avea loc alegeri în octombrie. În data de 26, georgienii își aleg deputații.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI