Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, și-a dat demisia după protestele uriașe de la Sofia

Rosen-Jeliazkov-scaled

Prim-ministrul bulgar Rosen Jeliazkov a prezentat joi demisia guvernului său, după săptămâni de proteste de stradă împotriva politicilor economice ale acestuia și a eșecului perceput în combaterea corupției, transmite Agerpres cu referire la Reuters.

Jeliazkov și-a anunțat demisia într-o declarație televizată, cu câteva minute înainte ca parlamentul să voteze o moțiune de cenzură.

Demisia survine înainte ca Bulgaria să adere la zona euro, la 1 ianuarie.

''Coaliția noastră s-a reunit, am discutat situația actuală, provocările cu care ne confruntăm și deciziile pe care trebuie să le luăm în mod responsabil'', a declarat Jeliazkov, anunțând decizia guvernului de a demisiona.

''Dorința noastră este să fim la nivelul la care se așteaptă societatea''. ''Puterea provine din vocea poporului'', a spus el.

Zeci de mii de bulgari s-au adunat miercuri seara în Sofia și în zeci de alte orașe din țară, în cadrul celei mai recente dintr-o serie de demonstrații care au subliniat frustrarea publică față de corupția endemică și eșecul guvernelor succesive de a o eradica.

Săptămâna trecută, guvernul lui Jeliazkov și-a retras planul bugetar pentru 2026, primul elaborat în euro, din cauza protestelor. Partidele de opoziție și alte organizații au declarat că protestează împotriva planurilor de majorare a contribuțiilor la asigurările sociale și a impozitelor pe dividende pentru a finanța cheltuielile mai mari ale statului.

În pofida retragerii guvernului în privința planului bugetar, protestele au continuat în această țară care a organizat șapte alegeri naționale în ultimii patru ani - cele mai recente în octombrie 2024 - pe fondul unor profunde diviziuni politice și sociale.

Citeşte şi..

Vezi toate