
Pregătiri pentru un summit Putin-Zelenski după reuniunea lui Trump cu liderii europeni la Casa Albă
Președintele american Donald Trump va 'începe pregătirile' pentru o întâlnire între președinții ucrainean Volodimir Zelenski și rus Vladimir Putin, care a respins până acum o astfel de reuniune, în urma unei întâlniri 'foarte bune' la Casa Albă cu liderul de la Kiev și mai mulți lideri europeni, relatează Agerpres.
Președintele rus a acceptat această viitoare întâlnire, care ar trebui să aibă loc în următoarele două săptămâni, în timpul unei conversații telefonice cu omologul său american, a anunțat cancelarul german Friedrich Merz, unul dintre oficialii europeni invitați la Casa Albă.
'Suntem pregătiți pentru o întâlnire bilaterală cu Putin și, după aceea, ne așteptăm la o întâlnire trilaterală', cu participarea lui Donald Trump, a declarat la rândul său șeful statului ucrainean pentru presă.
Eventualele concesii teritoriale cerute Ucrainei de către Rusia sunt 'o problemă pe care o vom lăsa între mine și Putin', a adăugat el.
'A fost discutată ideea că ar fi necesar să se analizeze posibilitatea de a ridica la un nivel mai înalt reprezentarea Ucrainei și a Rusiei', a declarat, la rândul său, consilierul diplomatic al președintelui rus, Iuri Ușakov, citat de agenția de presă TASS.
Donald Trump a precizat pe rețeaua sa Truth Social că întâlnirea, care se va desfășura într-un loc ce urmează să fie stabilit, va fi urmată de o trilaterală, prin participarea sa, având scopul de a pune capăt celor trei ani și jumătate de conflict, declanșat de invazia rusă.
Luni, președintele american și invitații săi 'au discutat despre garanțiile de securitate pentru Ucraina, garanții care ar fi oferite de diverse țări europene, în coordonare cu Statele Unite ale Americii', potrivit președintelui american.
'Garanțiile de securitate vor fi probabil decise de partenerii noștri și vor exista din ce în ce mai multe detalii, deoarece totul va fi pus pe hârtie și oficializat (...) în termen de o săptămână până la zece zile', a precizat Zelenski la rândul său.
Moscova refuză orice garanție de securitate care trece prin NATO și mecanismul său de apărare colectivă, celebrul Articol 5.
'Cred că am avut o conversație foarte bună cu președintele Trump, a fost cu adevărat cea mai bună', a declarat, de altfel, șeful statului ucrainean la începutul după-amiezii.
El a adăugat mai târziu că Kievul a oferit să se aprovizioneze cu arme americane în valoare de 90 de miliarde de dolari, publicația Financial Times menționând un buget de 100 de miliarde finanțat de europeni.
Înainte de întâlnirea extinsă cu liderii europeni, cei doi lideri avuseseră o discuție bilaterală în Biroul Oval, unde au răspuns la câteva întrebări ale jurnaliștilor pe un ton cordial, în contrast total cu umilirea publică suferită de Volodimir Zelenski în același loc la sfârșitul lunii februarie.
'Mulțumesc pentru invitație și vă mulțumesc foarte mult pentru eforturile dumneavoastră, eforturile personale de a pune capăt măcelului și a opri această război', a spus președintele ucrainean, care data trecută a fost acuzat de nerecunoștință.
Volodimir Zelenski și liderii europeni au făcut tot posibilul pentru a-i crea o bună dispoziție lui Donald Trump, după întâlnirea sa puțin concludentă de vineri cu Vladimir Putin, în timpul căreia președintele rus nu a făcut nicio concesie publică în legătură cu Ucraina.
Președintele ucrainean a purtat un sacou de costum și o cămașă negre, care i-au atras complimentele lui Donald Trump, atent la semnele de respect protocolar.
Volodimir Zelenski fusese criticat de susținătorii lui Donald Trump în februarie pentru ținuta sa de inspirație militară, considerată prea lejeră.
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Ucraina nu ar trebui să fie constrânsă la concesii teritoriale în cadrul unui posibil acord de pace. 'Cererea rusă ca Kievul să renunțe la părțile libere din Donbas corespunde, ca să fiu sincer, unei propuneri ca Statele Unite să renunțe la Florida', a declarat el.
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut 'amplificarea sancțiunilor' împotriva Rusiei dacă viitoarele discuții eșuează, precizând că chestiunea eventualelor concesii teritoriale, fără îndoială cea mai dificilă, nu a fost abordată luni.
Donald Trump a reiterat luni că, în opinia sa, nu este necesar să se ajungă la un armistițiu înainte de un acord de pace definitiv, în contextul în care cel mai sângeros conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial continuă, cu atacuri cu drone și rachete balistice rusești.
Înainte ca discuțiile cu europenii să înceapă, președintele american i-a spus omologului său francez Emmanuel Macron într-o conversație aparent surprinsă de un microfon fără știința lui, și vorbind despre Vladimir Putin: 'Cred că el vrea să facă o înțelegere pentru mine. Înțelegi? Oricât de nebunește ar părea asta'.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prim-ministrul britanic Keir Starmer, premierul italian Giorgia Meloni, președintele finlandez Alexander Stubb, cancelarul german Friedrich Merz și președintele Emmanuel Macron s-au unit în jurul lui Volodimir Zelenski luni la Casa Albă, într-o manifestare de solidaritate diplomatică fără precedent.