Pericol de răspândire a virusului Marburg
Situație excepțională într-un oraș din Germania. Poliția a izolat, timp de mai multe ore, două linii din Gara Centrală din Hamburg, după ce a aflat despre pericolul răspândirii virusului mortal Marburg. Simptome similare manifesta unul dintre pasagerii unui tren de mare viteză.
După semnalarea pericolului de răspândire a virusului, autoritățile au evacuat sute de pasageri. Poliția federală a izolat liniile 7 și 8 timp de mai multe ore, după ce doi călători dintr-un tren care venea de la Frankfurt au manifestat simptome compatibile cu cele provocate de virusul Marburg, o febră hemoragică periculoasă, asemănătoare cu Ebola.
Situația de urgență a fost instituită atunci când un student german de la medicină, în vârstă de 26 de ani, și prietena sa, care călătoreau cu un tren de la Frankfurt la Hamburg, au acuzat tuse și febră în timpul călătoriei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Pompieri, Christian Wolter, rămâne neclar dacă cei doi au fost într-adevăr infectați cu virusul Marburg.
Atât studentul, cât și prietena sa au fost transportați la Spitalul Universitar Eppendorf (UKE) cu o ambulanță specializată pentru boli infecțioase a Departamentului de Pompieri din Hamburg, potrivit site-ului Bild.
UKE este cunoscut pentru expertiza sa în tratarea bolilor tropicale. Cei doi pacienți urmează a fi supuși unor teste și tratamente suplimentare. Bagajele lor au fost, de asemenea, confiscate ca măsură de precauție.
O epidemie cu virusul Marburg a izbucnit recent în Rwanda. Autoritățile au restricționat până la 50 de oameni numărul participanților la funeraliile victimelor virusului, în încercarea de a limita răspândirea epidemiei cu această infecție extrem de contagioasă.
Opt persoane au murit în timpul primei epidemii, care a fost confirmată vinerea trecută de Ministerul Sănătății din această țară.
Virusul Marburg are o rată de mortalitate de până la 88% și face parte din aceeași familie cu virusul Ebola. Acesta se transmite la om de la liliecii fructiferi și apoi prin contactul cu fluidele corporale ale persoanelor infectate.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI