Pentru prima dată, CNA anunță că a greșit în cazul unui bănuit de trafic de influență
Comportament ciudat din partea Centrului Național Anticorupție. Instituția a recunoscut că l-a acuzat pe nedrept de trafic de influență pe angajatul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, ceea ce este o premieră pentru această instituție. Se întâmplă după ce ANRE a difuzat luni, 12 august, un comunicat în care anunță despre clasarea dosarului pe numele angajatului său.
La scurt timp după anunțul ANRE, CNA menționează că „a întreprins toate măsurile necesare în vederea confirmării sau infirmării vinovăției angajatului vizat”.
„Scopul procesului penal este ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și condamnată”, se justifică CNA.
În comunicatul CNA din 24 mai se menționa că angajatul ANRE ar fi exercitat influență asupra unor membri ai comisiei ANRE, care, la rândul lor, urmau să faciliteze procesul de obținere în termeni proximi a licenței privind importul şi comercializarea de combustibil pe teritoriul Republicii Moldova. Ca rezultat, licența a fost eliberată a doua zi de la depunerea pachetului de acte.
În urma perchezițiilor, ofițerii CNA au ridicat corespondența purtată anterior de angajatul ANRE cu reprezentatul agentului economic interesat de obținerea rezultatului urmărit, inclusiv „dosarul de licențiere și dispozitive electronice care ar conține date relevante cazului investigat”.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI