Pavel Durov a plătit cauțiune de cinci milioane de euro și se află sub control judiciar
Cofondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost luat sub control judiciar. Măsura i-a fost aplicată miercuri seara de către judecătorul de instrucție de la Paris. Miliardarul nu are voie să părăsească teritoriul Franței și a fost obligat să plătească o cauțiune de cinci milioane d euro. Potrivit procuraturii din capitala franceză, directorul executiv al platformei de comunicare este obligat să se prezinte la poliție de ouă ori pe săptămână.
După audierile de miercuri seara, lui Durov i-a fost înaintată acuzarea. El riscă până la 10 ani de închisoare pentru administrarea platformei online „cu scopul de a comite tranzacții ilegale”, a precizat Procuratura Parisului.
Printre acuzațiile împotriva lui Durov, născut în Rusia și cetățeniile Franței și Emiratelor Arabe Unite, figurează utilizarea platformei pentru distribuirea materialelor cu abuzuri sexuale asupra copiilor și trafic de droguri. De asemenea, i se incriminează refuzul de a coopera cu ancheta și a împărtăși informații sau documente la cererea anchetatorilor.
Arestarea lui Durov în Franța a provocat indignare în Rusia. Unii oficiali guvernamentali au numit-o „motivată politic și o dovadă a standardelor duble ale Occidentului față de libertatea de exprimare”.
De cealaltă parte, criticii Kremlinului au ridicat sprâncenele de mirare, deoarece, în 2018, autoritățile ruse au încercat să blocheze aplicația Telegram, dar nu au reușit și, în 2020, au retras interdicția.
În Iran, unde Telegram este utilizată la scară largă, deși a fost interzisă oficial după ani de proteste împotriva teocrației șiite a țării, arestarea lui Durov în Franța a determinat comentarii din partea liderului suprem al Republicii Islamice. Ayatollahul Ali Khamenei a lăudat în mod voalat Franța, pentru că este „dură” față de cei care „încalcă guvernarea internetului”.
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că arestarea lui Durov nu a fost o mișcare politică, ci parte a unei anchete independente. El a postat pe rețeaua X că țara sa „este profund angajată” față de libertatea de exprimare, dar „libertățile sunt susținute într-un cadru legal, atât pe rețelele de socializare, cât și în viața reală, pentru a proteja cetățenii și a le respecta drepturile fundamentale”.
Într-o declarație postată după arestarea lui Durov, Telegram a menționat că respectă legislația UE, iar moderarea sa corespunde „standardelor industriei și se îmbunătățește constant”.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI