PAS cere Procuraturii Generale să investigheze cum a fost emisă autorizația ilegală de construcție pe locul fostului cinematograf Gaudeamus

9D9A0549

Consilierii fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) solicită Procuraturii Generale (PG) să investigheze modul în care a fost emisă autorizația de construcție pe locul fostului cinematograf Gaudeamus, din cartierul Telecentru al Capitalei, despre care susțin că este "ilegală". Un denunț în acest sens a fost depus astăzi, 24 februarie.

"Primăria Chișinău a emis autorizație fără avizul Ministerului Culturii, deși terenul se află în zona de protecție a trei monumente printre care și Nucleul Istoric al orașului Chișinău. Aviz pentru vreun proiect în acest spațiu nu a fost emis iar atât Legea Ocrotirii Monumentelor cât și cadrul legal în domeniul urbanismului și construcțiilor specifică clar că aviz de la Ministerul Culturii este obligatoriu.

Nu există claritate cu privire la documentația de urbanism și dacă reglementările specificate în documentație sunt respectate. Nu este clar în baza cărei documentații de urbanism au fost emise documentațiile permisive - ori că vorbim de PUZ ori de Planul Urbanistici General al Chișinăului.

Anterior, consilierii municipali PAS au depus un demers la INST, AIM și Cancelaria de Stat a RM pentru a verifica legalitatea actelor permisive și pentru a contesta autorizația de construire în instanța de judecată dacă legalitatea va fi confirmată", mai transmit consilierii PAS.
 
În data de 10 februarie, viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban a anunțat că în locul fostului cinematograf "Gaudeamus" va fi ridicat un complex multifuncțional. În cadrul ședinței primăriei de luni, 10 februarie, Ceban a negat informaţiile lansate anterior în spaţiul public precum că pe acest teren ar urma să fie construite blocuri locative. 
 
Ulterior, în data de 11 februarie, Ministerul Culturii a anunţat că va cere în instanţă anularea autorizației de construcție emisă de către primăria Chişinău în data de 4 februarie, care prevede ridicarea unui complex multifuncţional în locul fostului cinematograf "Gaudeamus" de pe strada Vasile Alecsandri, din Capitală. Reprezentanţii ministerului au subliniat că autorizaţia ar fi ilegală şi că întreprind acțiuni pentru tragerea la răspundere a specialiștilor care au elaborat proiectul, precum și a angajaților Primăriei care au emis autorizația respectivă.
 

Citeşte şi..

Vezi toate