Partidul Republican "Inima Moldovei" anunță excluderea unor membri pentru donații neconforme

553143773_1375670427255574_3133587598918109025_n

Biroul Executiv al Partidului Republican "Inima Moldovei" (PRIM) a decis excluderea unor membri ai formațiunii ale căror acțiuni au contravenit principiilor de finanțare transparentă și corectă. Decizia a fost luată în urma ședinței de azi a Consiliului Național Politic al partidului, în cadrul căreia a fost analizată activitatea persoanelor înlăturate din PRIM, în special în ceea ce privește donațiile efectuate anterior, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Potrivit PRIM, în cadrul ședinței au fost discutate atât aspecte legate de situația politică din Republica Moldova, cât și subiecte interne ale partidului, inclusiv strategii de consolidare și respectarea principiilor de transparență financiară.

Mai mulți vorbitori au menționat că, în această campanie electorală, partidul şi, în mod particular, președintele formațiunii, Irina Vlah, au fost "ținta principală a guvernării, care ar fi folosit metode menite să discrediteze partidul și să-l reducă la tăcere".

Cu toate acestea, membrii Consiliului Național Politic au subliniat că, în pofida presiunilor fără precedent exercitate, rămân "hotărâți să continue lupta pentru realizarea obiectivelor stabilite încă de la constituirea formațiunii, reafirmând angajamentul față de principiile democratice, transparența în activitatea politică și consolidarea rolului partidului în viața politică a țării".

Citeşte şi..

Vezi toate