Parlamentul se convoacă în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă. Ordinea de zi

Parlament

Azi, 13 septembrie, Parlamentul se convoacă în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței.

Deputații urmează să voteze o serie de măsuri de sprijin al fermierilor în legătură cu seceta din acest an. De asemenea, Parlamentul va ratifica un amendament la Acordul de finanțare cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind susținerea învățământului superior.

Pe ordinea de zi a ședinței plenare se mai regăsește proiectul de modificare a Codului educației, pentru a integra învățământul artistic în sistemul general de educație.

Vor fi examinate și proiectul de modificare a Hotărârii Parlamentului privind constituirea Comisiei speciale pentru identificarea măsurilor privind depășirea crizei din domeniul agricol, proiectul privind declararea vacanței unui mandat de deputat în Parlament și proiectul privind importul unor mijloace de transport.

Ședința plenară va începe la ora 15:00.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate