Parlamentul Coreei de Sud a votat pentru anularea legii marțiale

Coreea

Parlamentul Coreei de Sud a votat pentru anularea stării de urgență militară, anunță purtătorul de cuvânt al Legislativului de la Seul. Decizia a fost luată cu 190 de voturi pentru, pe fundalul unor ample proteste, scrie Novaya Gazeta Europe.

 

Amintim că președintele Yoon Suk Yeol a decretat marți legea marțială după ce a acuzat opoziția că ar controla parlamentul și ar simpatiza Coreea de Nord. De asemenea, liderul de la Seul a anunțat că opoziția paralizează guvernul prin activități antistatale.

Potrivit Associated Press, Yoon a făcut anunțul în timpul unui briefing televizat. El a promis să „eradice forțele proCoreea de Nord și să protejeze ordinea democratică constituțională”, fără a preciza clar modul în care măsurile vor afecta guvernanța și democrația țării.

Rata de aprobare de către societate a lui Yoon a scăzut în ultimele luni, din cauza dificultăților în a-și impune agenda în fața unui parlament controlat de opoziție, de la preluarea mandatului în 2022.

Partidul conservator „People Power” al lui Yoon a fost prin în impas cu Partidul Democrat al opoziției liberale asupra proiectului bugetului pentru anul viitor. El a respins, de asemenea, solicitările de anchete independente privind scandalurile în care au fost implicați soția sa și oficiali de rang înalt, atrăgând replici rapide și ferme din partea rivalilor săi politici.


INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI