Până la finalul mandatului, Biden vrea să-i acorde Ucrainei întregul sprijin de 61 de miliarde de dolari
Secretarul de stat american Anthony Blinken a asigurat NATO și partea ucraineană de disponibilitatea sa de a utiliza pe deplin, până la sfârșitul mandatului prezidențial al lui Joe Biden, finanțarea autorizată de Congres. Este vorba de un pachet de sprijin de aproape 61 de miliarde de dolari. Demnitarul american a precizat că este mulțumit de modul în care costurile asistenței acordate Ucrainei sunt distribuite între SUA și ceilalți parteneri NATO.
„Aliații își sporesc sprijinul. În total, Statele Unite i-au oferit Ucrainei un ajutor de 102 miliarde de dolari, iar partenerii noștri au oferit 158 de miliarde de dolari. Acesta este cel mai bun exemplu de împărțire a poverii financiare pe care l-am văzut în cariera mea de 30 de ani”, a spus Blinken.
În mandatul care i-a mai rămas actualei administrații americane, aceasta intenționează să crească sprijinul pentru securitatea Ucrainei, „pentru a dezvolta capacitățile de apărare aeriană, artilerie și blindate”.
„Intenționăm - este intenția mea și a președintelui (Joe Biden - n. r.) - să folosim fiecare cent din finanțarea disponibilă de 61 de miliarde de dolari care a fost autorizată de Congres în suplimentul bugetar (adoptat în aprilie 2024 - n. r.)”, a spus Blinken.
Acum câteva zile, SUA au anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari. În 1 decembrie, corespondentul Vocii Americii, Carla Babb, a raportat că președintele american Joe Biden i-a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 24 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI