
Olesea Stamate: "Am simțit pe pielea mea instrumentele abuzive ale guvernării"

Olesea Stamate urmează să decidă în săptămânile următoare dacă va continua activitatea politică. Declarațiile au fost făcute de Stamate în cadrul unei emisiuni TV, în care a menționat dificultățile întâmpinate în construirea unei echipe și presiunile cu care s-a confruntat în timpul campaniei electorale.
"În următoarele voi lua decizii, dacă voi continua activitatea politică sau nu. În principiu este tentant să continui, dar vedem. În momentul în care iei o asemenea decizie, înseamnă că trebuie să lucrezi la construcția unei echipe, iar echipa înseamnă oameni. Sincer, lucrul acesta este cel mai dificil la moment", a declarat ea.
Stamate a povestit că, înainte să decidă să candideze independent, a întâmpinat situații ciudate atunci când încerca să recruteze membri pentru echipa sa:
"După ce vorbeam cu anumite persoane, peste câteva zile dispăreau din comunicare și, ulterior, aflam din surse terțe că se apropiaseră colaboratori din SIS și le dădeau din deget", a mai menţionat fostul deputat.
De asemenea, într-o postare pe Facebook, Stamate a reiterat că a resimțit direct "instrumentele abuzive ale guvernării":
"Am simțit, cum se spune, pe "pielea mea" instrumentele abuzive ale guvernării. Indimidarea oamenilor pe care i-am înviat în echipa. Frica altora de a mă susține, deoarece anticipau ca se vor trezi a doua zi cu diverse controale. Asta nu înseamnă ca voi ceda. Însă un partid îl construiești cu oameni", a subliniat ex deputatul PAS.
Amintim că, Olesea Stamate a participat la scrutinul parlamentar ca candidat independent și a obținut 5.257 de voturi.