O nouă tentativă de construire a unui penitenciar în Capitală. Vezi cum au crescut costurile față de acum 10 ani

europa liberă

Proiectul construcției unui nou penitenciar în Republica Moldova este pe cât de vechi, pe atât de stringent. În ultimul deceniu, statul a pierdut la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului mai mult de 150 de dosare și a plătit milioane de euro pentru condițiile inumane în Izolatorul de detenție provizorie Nr. 13 din Chișinău. Deși încă în 2013 a fost ratificat acordul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru construcția unui nou penitenciar în municipiul Chișinău, cu statut de izolator de urmărire penală, nicio guvernare nu a realizat acest proiect.

După 10 ani de la prima ratificare, costurile proiectului de construcție a noului penitenciar au crescut considerabil. De la 44,5 milioane de euro până la 56,8 milioane euro, în 2019, și 75,9 milioane euro în 2023. Din această sumă, 64,7 milioane de euro sunt cheltuieli pentru construcția imobilului, 3,3 milioane de euro sunt necesare pentru construcția parcului fotovoltaic și sistemelor de eficiență energetică, iar costurile operaționale ale Oficiului Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiecte, de supraveghere tehnică a construcției, inclusiv comisionul de management, sunt estimate la 3,48 milioane de euro. Acordul de împrumut prevede că, în cazul majorării costurilor proiectului, Republica Moldova se angajează să acopere deficitul financiar, care a crescut de la 4,5 milioane de euro, în 2013, la 25,9 milioane de euro în 2023.

Miercuri, Guvernul Recean a ratificat din nou acordul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău. Avizul la document prevede că noul penitenciar urmează să fie construit până în 2029.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI