O nouă ședință foto: Maia Sandu, față în față cu Andrei Spînu
Președinta Maia Sandu l-a invitat miercuri la o discuție pe ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Conversația s-a axat pe proiectele de dezvoltare a localităților, a dezvăluit șefa statului pe contul său de Facebook.
„Din 2022, când am inițiat Programul național „Satul European”, s-au investit aproape 1,8 miliarde de lei în 906 de localități. Acești bani au fost folosiți pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în satele și orașele noastre. Programul „Satul European” demonstrează că împreună - administrația centrală, cu ajutorul financiar al țărilor partenere din Uniunea Europeană și cu perseverența administrației locale - reușim să transformăm localitate cu localitate și, astfel, modernizăm întreaga Moldovă”, informează Maia Sandu.
Ea a mai făcut o enumerare de obiecte renovate și a constatat că „investițiile în dezvoltarea localităților și a infrastructurii naționale, făcute în acest mandat, sunt cele mai mari de la independență încoace”.
Până acum, șefa statului a avut astfel de ședințe foto cu ministrul Energiei, Victor Parlicov, și cu ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI