O minoră din Moldova, ținută în captivitate și violată de un bărbat de 63 de ani
Un bărbat de 63 de ani, care a ținut în captivitate o minoră timp de cinci zile pentru a o exploata sexual, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis. Procurorii au calificat fapta infracțională a inculpatului drept trafic de copii.
Potrivit procurorilor, în 2022, acuzatul, aflându-se în zona Pieței Centrale din Capitală, a reușit să recruteze o minoră de 17 ani, pe care a forțat-o să se deplaseze cu el în afara orașului și a adăpostit-o la domiciliul său, într-un sat din centrul țării, sub pretextul ca să o ajute să îngrijească de mama fetei, care era bolnavă.
Bărbatul însă a ținut captivă fata timp de câteva zile.
Potrivit declarațiilor victimei, bărbatul o bătea zilnic și o impunea să întrețină rapoarte sexuale. A încercat să fugă a treia zi, dar a fost prinsă de făptuitor și din nou încuiată în casa lui. A reușit să evadeze când a făcut rost de telefonul mobil al inculpatului, de pe care i-a scris mamei sale un mesaj pe rețelele sociale, iar femeia a alertat poliția.
Sentința este cu drept de apel.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI