O mașină a intrat în mulțime la New Orleans. Zece persoane au decedat și 35 au fost rănite

New

Un șofer a intrat cu camionul într-o mulțime de oameni pe Bourbon Street, în centrul orașului New Orleans, provocând moartea a zece persoane și rănirea altor 30. Incidentul, care a avut loc în primele ore ale dimineții de Anul Nou, a fost urmat de focuri de armă, spun martorii. Autoritățile au cerut oamenilor să evite zona, relatează CBS News și CNN. 

 

În timp ce ancheta continuă asupra incidentului tragic în care un camion a lovit mai mulți pietoni în centrul cartierului francez din New Orleans, agenții federali verifică și posibilitatea existenței unor dispozitive explozive la fața locului. FBI investighează posibile dispozitive explozive la locul incidentului „Au fost găsite dispozitive explozive improvizate și lucrăm pentru a confirma dacă acestea sunt dispozitive viabile sau nu”, a declarat Alethea Duncan, agent-șef adjunct al biroului FBI din New Orleans. 

 

Duncan a refuzat să răspundă întrebărilor reporterilor privind numărul dispozitivelor suspecte pe care le examinează. Un video difuzat de CNN, preluat de WDSU, arată un robot al forțelor de ordine utilizat pentru a examina partea inferioară a vehiculului. Majoritatea oamenilor răniți erau localnici, nu turiști, a declarat șeful poliției din oraș. 

 

„Avem informații, într-o anumită măsură, despre demografia celor care sunt acum la spital,” a spus Anne Kirkpatrick, purtător de cuvânt al poliției din New Orleans, într-o conferință de presă. Ea a adăugat că nu știe cu exactitate în acest moment câți turiști se află printre cei răniți, însă majoritatea victimelor sunt localnici. Atacul din Cartierul Francez a avut loc cu câteva ore înainte ca orașul să găzduiască meciul de fotbal american Sugar Bowl. 

 

Atacatorul a împușcat doi polițiști Anne Kirkpatrick a declarat că suspectul este un bărbat care a condus intenționat un camion cu viteză mare într-o mulțime de oameni și care apoi a împușcat doi polițiști, aceștia fiind în stare stabilă. Autoritățile nu au spus dacă bărbatul se află sau nu în custodia poliției sau care este starea acestuia. 

 

„Ieri seară, am avut peste 300 de ofițeri pe teren, iar din cauza intenției deliberate a acestui bărbat, care a trecut intenționat de barierele noastre pentru a comite acest act, el era hotărât să provoace haosul și daunele pe care le-a lăsat în urmă,” a spus Kirkpatrick.


INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI