O lună și jumătate o desparte pe Ucraina de intrarea în incapacitate de plată
Ucraina are la dispoziție 1,5 luni pentru a evita intrarea în incapacitate de plată și a conveni asupra restructurării datoriei de stat, anunță Reuters.
Potrivit agenției, autoritățile de la Kiev nu au reușit să ajungă la un acord cu un grup de deținători de obligațiuni privind restructurarea unei datorii internaționale în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, în cadrul unor discuții oficiale, ceea ce sporește riscul ca această țară devastată de război să intre în incapacitate de plată.
Un acord cu deținătorii de obligațiuni internaționale, care i-a permis Ucrainei să suspende plățile după invazia Rusiei în 2022 expiră în august.
Ministrul ucrainean al Finanțelor, Serhii Marcenko, a declarat că discuțiile vor continua și că guvernul așteaptă să ajungă la un acord până în 1 august.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI