Numărul virozelor în Chișinău a crescut cu peste 15%
Autoritățile municipale anunță o creștere a numărului cazurilor de viroze cu peste 15%. Datele au fost prezentate cadrul ședinței Primăriei din 9 februarie.
În ultimaa săptămână, pe segmentul epidemiologic, au fost raportate 3.123 de cazuri de boli infecțioase, cu 496 mai multe față de perioada precedentă, adică o creștere de peste 15%.
Cele mai numeroase rămân infecțiile respiratorii. Astfel, au fost înregistrate 2.364 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, în creștere cu 411 cazuri comparativ cu raportarea anterioară.
Totodată, medicii au confirmat 312 cazuri de gripă sezonieră, majoritatea fiind depistate la copii. Au mai fost semnalate și alte infecții cu transmitere aerogenă și intestinală.
În unitățile de primiri urgențe ale spitalelor clinice municipale au fost înregistrate, în perioada de raportare, 3.440 de adresări, dintre care 1.720 au necesitat internare. Printre cele mai frecvente diagnostice se numără bronhopneumoniile, virozele și traumatismele.
Autoritățile din sănătate monitorizează evoluția situației și recomandă populației să respecte măsurile de prevenție, în special în contextul creșterii numărului de viroze și gripe sezoniere.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate